Material Săditor
Materialul săditor este unul din componentele indispensabile pentru dezvoltarea sectorului nucifer. Pomii altoiți de nuc sunt fundația oricărei plantații de nuc, fie cu caracter comercial, fie plantații mici sau pomi plantați individual de către amatori.
În Republica Moldova, producerea de nuc altoit este o activitate tradițională pentru câteva companii specializate care și-au perfecționat metodele de altoire de-a lungul anilor și care au selecționat noi varietăți de nuc pe care le-au omologat și le multiplică atât pentru comercializare în țară, cât și la export în diverse țări.
